Numărul unic de ordine în Registrul Comerțului
Toate, Bine de știutÎn contextul economic actual, în care grupurile de companii sunt din ce în ce mai frecvente, iar tranzacțiile între entități afiliate au o pondere semnificativă, dosarul prețurilor de transfer devine un instrument esențial pentru asigurarea conformității fiscale. În acest articol îți explicăm ce este acest dosar al prețurilor de transfer, cine trebuie să îl întocmească, când și de ce.
Ce este dosarul prețurilor de transfer
Autoritățile fiscale impun ca prețurile tranzacțiilor efectuate între persoanele impozabile să fie stabilite în mod obiectiv, în raport de aceste valori fiind determinate obligațiile fiscale aferente.
Astfel, dosarul prețurilor de transfer este un set de documente care demonstrează că prețurile aplicate în tranzacțiile între persoane afiliate respectă valoarea de piață. Acesta este cunoscut ca principiul valorii de piață („arm’s length principle”).
Acest dosar trebuie să conțină informații relevante despre:
- structura grupului din care face parte contribuabilul
- natura relațiilor dintre părți
- tipurile de tranzacții efectuate
- metodele de determinare a prețurilor de transfer
- analize financiare și de comparabilitate
Pentru determinarea valorii de piață a tranzacțiilor, normele fiscale permit utilizarea unor metode recunoscute la nivel internațional cum ar fi:
- metoda comparării prețurilor – compararea prețului tranzacției cu altele similare între părți independente
- metoda cost plus – se aplică o marjă rezonabilă la costul de producție
- metoda prețului de revânzare – se deduce o marjă de profit din prețul final de vânzare
- metoda marjei nete – se compară marja netă cu cea a unor firme independente similare
- metoda împărțirii profitului – se împarte profitul între afiliați pe baza contribuției fiecăruia
Cine sunt persoanele afiliate
Potrivit legislației fiscale, persoanele afiliate sunt cele între care există o legătură de control, influență economică sau familială. Iată principalele situații:
a) Persoane fizice:
Două persoane fizice sunt considerate afiliate dacă:
- sunt soț și soție, sau
- sunt rude până la gradul al III-lea inclusiv.
b) Persoană fizică și persoană juridică:
O persoană fizică este afiliată unei persoane juridice dacă:
- deține direct sau indirect, inclusiv prin alte persoane afiliate, cel puțin 25% din acțiuni sau din drepturile de vot, sau
- controlează efectiv acea persoană juridică.
c) Două persoane juridice:
Sunt considerate afiliate dacă:
- una dintre persoanele juridice deține direct sau indirect cel puțin 25% din cealaltă, sau
- una dintre persoanele juridice controlează efectiv cealaltă persoană juridică
- o terță persoană controlează ambele entități, deținând minimum 25% din fiecare.
În ce situații intervine obligația întocmirii dosarului
Obligația întocmirii dosarului de transfer revine contribuabililor care desfășoară tranzacții cu persoane afiliate. Întocmirea acestui dosar este obligatorie atunci când tranzacțiile dintre persoanele afiliate depășesc anumite plafoane valorice.
În cazul contribuabililor mici și mijlocii, obligația întocmirii dosarului prețului de transfer intervine, în principiu, în cazul în care valoarea serviciilor tranzacționate este de 50.000 Euro sau, în cazul în care tranzacțiile privesc achiziția de bunuri, valoarea de 100.000 Euro.
Atenție, aceste plafoane pot fi modificate de organul fiscal, astfel că, în măsura în care realizezi tranzacții cu persoane afiliate, este necesar să verifici constant normele fiscale aplicabile.
Alegerea metodei depinde de natura tranzacției, datele disponibile și complexitatea operațiunii.
Ce se întâmplă dacă nu este întocmit dosarul
Nerespectarea obligației de întocmire sau prezentare a dosarului poate atrage:
- Ajustarea veniturilor sau cheltuielilor de către autoritățile fiscale, astfel încât rezultatul fiscal să reflecte valoarea de piață
- Estimarea valorii tranzacțiilor, dacă lipsesc datele necesare unei analize corecte
Totodată, nerespectarea obligației de întocmire a dosarului prețurilor de transfer poate duce la aplicarea unor amenzi și penalități conform normelor fiscale.
Concluzie
Dosarul prețurilor de transfer este un document esențial pentru contribuabilii care desfășoară tranzacții cu persoane afiliate. Scopul acestuia este să demonstreze că prețurile practicate în cadrul acestor tranzacții respectă principiul valorii de piață, adică aceleași prețuri care s-ar aplica într-o tranzacție între părți independente.